Conţinut
Costurile corporatiste includ costuri fixe și variabile, ceea ce este valabil mai ales dacă este implicat în producție sau în activitățile administrative ale companiei. Costurile fixe pot fi, de asemenea, numite costuri de capacitate deoarece sunt suportate pentru a asigura capacitatea de operare a companiei. Costurile fixe pot fi clasificate ca compromise sau discreționare.
Costurile fixe pot fi clasificate ca fiind angajate sau discreționare (Felipe Dupouy / Digital Vision / Getty Images)
Costuri fixe angajate
Cheltuielile fixe angajate sunt cheltuieli în care o companie are o durată lungă de timp și nu poate fi redusă în perioada respectivă. Aceste costuri includ investiții mari cum ar fi achiziționarea unei clădiri sau echipamente, costul impozitului pe proprietate asupra unui activ sau remunerația conducerii superioare. Aceste cheltuieli sunt realizate cu înțelegerea faptului că societatea compromite valoarea acestor active sau a personalului în funcția generală a companiei pe termen lung. Înainte de a angaja aceste cheltuieli, managementul trebuie să ia în considerare impactul pe care această acțiune îl va avea asupra afacerii.
Costuri fixe discreționare
Costurile discreționare fixe sunt cheltuieli care se pot schimba anual, pe baza deciziilor manageriale. Aceste cheltuieli includ investiții în cercetare, programe de dezvoltare a managementului și plasamente universitare. Deși aceste programe sunt benefice organizației, aceasta nu este obligată de un angajament pe termen lung. Compania are mai multă flexibilitate în luarea deciziilor privind continuarea acestor programe, adică conducerea își poate schimba decizia și le poate încheia în anul următor sau poate face o schimbare imediată dacă poziția financiară a companiei justifică schimbarea.
Costul comportamentului fix
Costurile fixe rămân aceleași indiferent de nivelul activității de afaceri. Costurile fixe suportate în procesul de fabricație nu se vor schimba în total dacă se modifică volumul producției. Cu toate acestea, costul fix pe unitate va scădea odată cu creșterea producției. Dacă producția scade, costul fix pe unitate va crește. De exemplu, impozitele pe proprietate anuală nu se vor schimba, deoarece producția sa dublat. În schimb, cheltuielile pentru aceste impozite ar trebui să rămână aceleași. Cu toate acestea, costul pe unitate va scădea, deoarece va fi împărțit de două ori mai multe unități.