Conţinut
John Locke a fost un filozof britanic din secolul al XVII-lea, care dorea ca indivizii să folosească motivele pentru a căuta adevărul, în loc de a depinde de declarațiile autorităților care spun adevărul. El a căutat să înțeleagă limitele înțelegerii umane în privința lui Dumnezeu și a personalității și să creadă că această înțelegere înnăscută nu există. Deci, el a raportat mintea de la naștere la o "ardezie curată" sau o ardezie curată.
"Ardezia curată"
În capodopera sa, "Eseu asupra înțelegerii umane", Locke respinge ideile propuse de René Descartes că oamenii cunosc anumite concepte în mod natural. Locke credea că mintea umană era ceea ce el numea "ardezie goală", care în latină înseamnă "foaie de hârtie". El credea că copiii nu știu nimic atunci când s-au născut și că toate ideile pe care oamenii le dezvoltă provin din experiență.
Sensibilitate și reflecție
Locke credea că există două tipuri de experiență: cea externă și cea internă. El a numit "experiența" experienței externe, referindu-se la interacțiunea ființelor umane cu obiectele din lumea reală, inclusiv culorile, mișcările și cantitățile de astfel de obiecte. El sa referit la experiența interioară ca la "reflecție", referindu-se la acțiunile minții, cum ar fi cunoașterea, credința, amintirea și îndoiala.
Simplitate și complexitate
Locke a sugerat că toate senzațiile și reflexiile se încadrează în categoriile de a fi simple sau complexe. O idee simplă este cea care se învârte în jurul unui element, cum ar fi albul. O idee complexă este aceea care combină mai multe elemente simple, cum ar fi un măr, care conține conceptele simple de roșeață, alb și circularitate.