Conţinut
Toate conflictele par să treacă printr-o serie de etape. Numărul exact și natura acestor faze variază, în funcție de specialistul care face distincțiile corespunzătoare. În cartea „Elementele esențiale ale comportamentului organizațional”, autorul Stephen P. Robbins descrie cinci niveluri de conflict, începând cu opoziția potențială și terminând cu rezultate posibile. Eric Brahm și Louis Kriesberg, din proiectul Beyond the Knowledge of Intractability, de la Universitatea din Colorado, văd situația ca o serie de șapte niveluri care se suprapun cumva pe cele cinci considerate de Robbins.
De urgență
Urgența se întâmplă atunci când există loc pentru ostilitate și o situație potențială devine un conflict. Conform contextului organizațional al lui Robbins, acesta este împărțit în două etape secvențiale. Începând cu „opoziție potențială sau incompatibilitate”. Brahm și Kriesberg îl numesc „conflict latent”, când se consumă oportunitatea ciocnirii, din cauza disidenței în comunicare, acțiune sau probleme personale. Dacă o parte este afectată negativ de aceste condiții, suficientă pentru a reacționa la ele, conflictul devine ceea ce Robbins numește faza de „cunoaștere și personalizare”.
Alinia
În acest stadiu, conflictul a evoluat, astfel încât ambele părți percep intenția celuilalt, fie corect, fie, așa cum se întâmplă de obicei, în mod greșit. În acest moment, cei implicați încep să manifeste comportamente în opoziție directă cu intențiile oponentului, cum ar fi revendicările competitive și tacticile de evaziune. Aici, ciocnirea poate deveni „instituționalizată” dacă părțile continuă să-l vadă pe celălalt ca pe un adversar, perpetuându-și percepțiile asupra identității celeilalte persoane, pe baza poziției lor în conflict.
Criză
La un moment dat al conflictului, adversarii devin atât de polarizați, încât niciuna dintre părți nu dorește să accepte, chiar dacă niciuna dintre ele nu este pregătită să câștige. Această criză (sau faza de urgență) poate fi realizată după ce strategiile de dominare au eșuat, sprijinul a fost inexistent, resursele s-au dizolvat sau dacă costurile acestei lupte au devenit prea mari. De obicei, în acest moment este deschis spațiul pentru percepția impasului.
Negociere
Odată ce cei doi implicați au recunoscut că au ajuns într-un impas, tenacitatea pozițiilor adecvate este slăbită, intensitățile emoționale și atașamentele sunt înmuiate și dorința de a-l asculta pe celălalt crește. În acest moment, situația atinge un nivel de „descalare” și posibilitatea apariției unor acorduri. Se formează strategii, precum angajamente și chilipiruri.
Rezoluţie
La ce se referă Robbins în faza ulterioară, Brahm și Kriesberg se împart în două niveluri: „acord / rezoluție” și „construirea și reconcilierea păcii post-conflict”. Oricare ar fi nomenclatura, această a cincea și ultima fază are loc atunci când conflictul se rezolvă cumva pașnic, dacă este posibil. Robbins observă că rezultatele pot fi funcționale sau disfuncționale.