Conţinut
Creată în 1940 de Alfred L.Kroeber (1876-1960), termenul „difuzie culturală” este un concept folosit în istoria lumii. Kroeber a fost profesor la Universitatea Stanford și a devenit cunoscut ca „pionierul antropologiei americane”. Difuzarea culturală explică modul în care artefactele, limbajul și ideile coincid în două sau mai multe culturi.
Definiție
Difuzarea culturală este explicația modului în care articolele și ideile se răspândesc de la o cultură la alta. Există mai multe tipuri de difuziune culturală, inclusiv difuziunea expansiunii, care descrie modul în care o idee sau aspect devine dominantă într-o zonă și modul în care influența sa se extinde prin ea; difuzia relocării, în care, ca idee sau aspect al culturii, se mută dintr-o zonă în alta, lăsând doar o urmă a punctului său de plecare; și difuzia de contagiune, în care difuzia este cauzată de contactul direct și constant între diferite culturi.
Origini
Termenul a fost folosit pentru prima dată de geograful și fizicianul german Franz Boas (1858-1942). În domeniul său arheologic din nord-vestul american, Boas a decis că cele două concepte de difuzare și modificare explică multe fenomene culturale, precum motivul pentru care cultura și religia indienilor americani au fost afectate de localizarea și apropierea de alte culturi. Kroeber, student la Boas și cofondator al departamentului de antropologie de la Universitatea din Berkeley în 1901, a inventat termenul și l-a popularizat în cercurile academice.
Metode de difuzie
Difuzarea culturală poate apărea în trei forme principale: directă cu violență, directă fără violență (cunoscută și sub numele de difuzie forțată) și indirectă. Când o idee sau un aspect este diseminat direct, acesta poate apărea cu sau fără violență. De exemplu, difuzarea forțată are loc atunci când o cultură cucerește sau invadează alta, aducând cu ea multe credințe, artefacte și concepte. Difuzarea directă fără violență este atunci când o idee sau un aspect al culturii se mută de la un grup la altul, din cauza contactului dintre culturi. Difuzia indirectă are loc atunci când un artefact sau un aspect cultural se mișcă cu ajutorul unui intermediar.
Teorii de difuzie
Cercetătorii de difuzare culturală, precum J.P. Mallory și Clark Wissler, au dezvoltat distincții între teorii. Difuzia heliocentrică propune că toate culturile au provenit dintr-o singură civilizație. Antropologul Peter J. Hugill propune teoria difuziei evolutive, în care o inovație specifică coincide în toate culturile, ceea ce explică modul în care o idee sau o inovație apare simultan în diferite culturi.
Recenzii
James M. Blaut (1927-2000), profesor de geografie și antropologie la Universitatea din Illinois, critică difuziunea culturală, susținând că o astfel de idee are calități etnocentrice, sugerând că „societățile în stil european” ar fi mai avansate decât alte „societăți primitive”. ".