![Microbiologie - Bacteriile [Caractere generale] Full Video](https://i.ytimg.com/vi/3mhoL_FW0rc/hqdefault.jpg)
Conţinut
Clorul a fost produs pentru prima dată în 1774 de chimistul suedez, Carl Wilhelm Scheele, care credea că conține oxigen. El a făcut acest lucru tratând acidul muriatic cu dioxid de mangan. Treizeci și șase de ani mai târziu, chimistul englez Sir Humphry Davy a insistat că este un element chimic și i-a dat numele, care derivă dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă galben verzui. Substanța este un gaz otrăvitor, dar, combinată cu sodiu metalic, devine sare de masă. Clorul se găsește în mineralele de clorură, care apar în mod natural în lacurile sărate, în apa de mare și în depozitele de halite. Este un membru al grupului de elemente cu halogen.
Ce este clorul
Cum este utilizat
Clorul este utilizat în mod obișnuit pentru a ucide bacteriile din apă. Este utilizat pe scară largă pentru a purifica piscina, centrul spa și apa potabilă. Când este dizolvat în hidrat de sodiu poate fi transformat în înălbitor sau dezinfectant. Dezinfectantul este folosit pentru a ucide germenii, iar înălbitorul este folosit pentru albirea hainelor și dezinfectarea. Înălbitorul cu clor poate fi folosit și pentru dezinfectarea apei din puț.
Cum functioneaza
Când clorul este turnat în apă, acesta se descompune în mai mulți compuși chimici, inclusiv acidul hipocloros și ionul hipoclorit. Combinația de acid hipocloros și ion hipoclorit este o reacție numită „clor liber”. Ambele substanțe atacă microorganismele și bacteriile din apă, urmărind lipidele din pereții celulari și distrugând enzimele. Pe măsură ce distrug structura din interiorul celulelor, compușii chimici lasă celulele bacteriene oxidate, ucigându-le și făcându-le inofensive.
Acid hipocloros vs ion hipoclorit
Ionul hipoclorit are o sarcină electrică negativă, în timp ce acidul hipocloros nu are sarcină electrică. Acidul hipocloros se mișcă rapid, capabil să oxideze bacteriile în câteva secunde, în timp ce ionul hipoclorit poate dura o jumătate de oră pentru a face același lucru. Suprafețele germinale poartă o sarcină electrică negativă, rezultând o respingere a ionului hipoclorit încărcat negativ în zona suprafeței germenilor și făcând ionul hipoclorit mai puțin eficient în uciderea germenilor. Relația celor doi compuși este determinată de aciditatea relativă (pH) a apei. Experții în tratarea apei pot ajusta nivelul pH-ului pentru a face acidul hipocloros mai dominant, făcându-l mai eficient la distrugerea bacteriilor. Lipsa acidului hipocloros încărcat electric permite barierelor de protecție din jurul germenilor să pătrundă mai eficient.